|
CARTE DESPRE POKER SCRISA DE LEE NELSON SI OFERITA GRATIS IN LIMBA ROMANA
DE POKERSTARS.COM


CAPITOLUL 21 - FAZA 6 - Masa finală
Ajustări
iniţiale
OK! Ai ajuns la masa finală! “Final
Table” este o poreclă care mi-a fost dacă acum mulţi ani
de către directorul de turneu de la Crown Casino din
Melbourne, Australia, care a spus că ajung la masa
finală atât de des, încât sunt ca o piesă de mobilier de
la masa finală. Şi acum sunt emoţionat atunci când ajund
la o masă finală. Singurul sentiment mai plăcut este cel
de a câştiga un turneu.
Turneul a trecut de la două mese
shorthanded la o masă finală de 9 sau 10 jucători. Ce
ajustări trebuie să faci? Ai venit de la o masă de 5 sau
6 jucători, unde nimeni nu voia să fie eliminat şi unde
un joc agresiv era foarte profitabil.
Prima modificare pe care trebuie să o
faci este să fii mai precaut, pentru că acum eşti la o
masă cu 9 sau 10 jucători, nu doar 5, şi deci sunt şanse
mari ca cineva să aibă o mână de start bună. Joacă mai
puţine mâini din prima poziţie, încercând să-ţi creezi o
altă imagine şi să nu mai pari maniacul care juca extrem
de agresiv la masa anterioară. Obiectivul tău este să îi
amăgeşti pe ceilalţi că acum joci mult mai timid pentru
a putea să-ţi dai drumul la joc iarăşi când se va ajunge
la ultimii 5 jucători.
Cum să te
adaptezi pe măsură ce jucătorii sunt eliminaţi
La masa finală, poziţia capătă o
importanţă capitală. Joacă deci mai puţin mâini din
primele 5 poziţii, dar rămâi agresiv în late position,
în special dacă ai jucători pasivi în stânga ta. Pe
măsură ce jucătorii sunt eliminaţi poţi juca din ce în
ce mai multe mâini. Acest lucru poate părea nefiresc la
început, dar cu cât rămân mai puţini jucători la masă,
cu atât mai puţină nevoie ai de o mână puternică pentru
a face un raise. De la nouă jucători şi până la jocul
heads-up, fiecare pot în care intri primul ar trebui să
înceapă cu un raise. Fold sau raise, acestea sunt
opţiunile. Dacă o mână este îndeajuns de bună pentru a
fi jucată, fă raise!
Ultimii 5
jucători rămaşi
Mulţi jucători vor juca prea tight în
acest moment, sperând să mai urce un loc în clasament
sau să prindă o mână bună. Este însă foarte greu să
primeşti o mână foarte puternică, deci nu este cazul să
aştepţi aşa ceva. În medie, vei primi AA sau KK o dată
la fiecare 110 mâini. Desigur, poţi primi aceste mâini
una după alta, dar nu te baza prea mult pe acest lucru.
Şansele ca acest lucru să se întâmplă sunt sub una în
12.000!
Acum că ai o imagine tight, este timpul
să apeşi pe acceleraţie din nou. Cel mai bine este să
ataci stack-urile medii. Jucătorii cu astfel de stack-uri
nu sunt disperaţi să acumuleze jetoane şi nici nu vor să
se implice într-un pot mare fără o mână foarte bună.
Caută situaţii în care poţi face re-raise unui jucător
conservator care face raise din cutoff sau din buton.
Mâini precum 8c 7c sau AQ sunt destul de puternice
pentru a testa un jucător tight. Fă acelaşi re-raise
chiar dacă ai în faţă un raiser şi un call-er. Această
manevră, cunoscută sub numele de squeeze, este deosebit
de puternică. Raiser-ul iniţial trebuie să fie
îngrijorat nu doar de re-raise-ul tău, care probabil
înseamnă o mână foarte puternică, dar şi de cel care a
făcut doar call, care ar putea să fi făcut slow play cu
AA sau KK. Dacă reuşeşti să îl faci pe raiser să facă
fold şi cel care a făcut call nu are AA sau KK vei
câştiga un pot frumos. Astfel de manevre te ajută să
câştigi turnee!
Fă re-raise cu suited connectors dacă,
şi asta este foarte important, raise-ul a venit de la un
jucător tight cu un stack mediu din dreapta ta. Trebuie
remarcat cât de mult s-au schimbat datele problemei.
Erau cazuri mai devreme când nici nu ai
fi intrat în pot într-o astfel de situaţie. Acum, în loc
să speri să fii ajutat de flop, fii agresiv preflop.
Dacă eşti plătit, fă un c-bet pe flop. Pe cele mai multe
flopuri fă un c-bet de 70% din pot, cu 2 excepţii: 1)
Ţi-ai dat seama, după reacţia oponentului, de tăria
mâinii sale (ai observat un 'tell'). În turneele live
poţi observa, de exemplu, că s-a uitat fugar la
jetoanele sale atunci când a venit flopul, sau ai
observa că atunci când îi place flopul se uita foarte
rapid în altă parte. 2) Dacă flopul are o textură
nefavorabilă. Să presupunem că ai Ac Kc pe un flop
precum Jh Th 9c sau 8d 7d 6d. Este bine să faci check şi
apoi fold dacă oponentul pariază. În caz contrar, fii
agresiv!
Fii agresiv
Jucătorii agresivi câştigă turnee. Acest
lucru este bine ştiut. Când a fost un turneu WPT
câştigat pentru ultima oară de către un jucător de 'modă
veche'? Mike Sexton s-a caracterizat ca fiind un astfel
de jucător, dar după ce a văzut cărţile celorlalţi
jucători din turneele WPT atâţia ani şi-a schimbat
stilul şi a câştigat câteva turnee fiind mul mai agresiv.
Chiar şi emisiunile de TV cu specific de poker au
schimbat abordarea multor jucători. “Vrei să spui că pot
juca... şi face bani frumoşi dacă devin bun?
Consideră-mă intrat, atunci!”
Atunci când primeşti o mână puternică,
încearcă să pui toţi banii în pot. Să spunem că la o
masă de 5 jucători ai făcut raise cu 8c 7c, As Ts şi 9h
9c în 3 din ultimele 5 mâini şi apoi faci raise iarăşi.
În acest moment oponenţii sunt deja circumspecţi şi îţi
pot face re-raise cu mâini mai slabe decât în mod
normal. În astfel de momente, este perfect să ai o mână
puternică. Dacă primesc AA după ce am făcut raise în
ultimele 3 mâini, sincronizarea este perfectă. Singura
mea problemă este cum să pun în pot cât mai multe
jetoane înainte de flop. Aş face exact acelaşi raise ca
şi în ultimele mâini, chiar dacă am cea mai bună mână
posibilă. Vreau să mai subliniez încă o dată următoarea
idee, pentru că foarte mulţi jucători începători nu
urmează acest sfat:

Joacă-ţi
mâinile slabe în exact acelaşi mod cu mâinile puternice!
Acest lucru nu numai că îţi va permite
să joci mai multe mâini, dar vei fi şi mult mai greu de
citit de către oponenţi. Astfel îi va fi foarte greu
unui oponent să-şi dea seama ce fel de mână ai bazându-se
pe modul în care pariezi, mai ales atunci când vede
mâini total diferite la showdown după acţiuni similare
de-a lungul mâinii. Apropo, niciodată să nu arăţi ce
cărţi ai unui oponent după ce ai câştigat un pot fără
showdown. Fă-l să plătească pentru o astfel de
informaţie.
Înţelegeri
La cele mai multe mese finale se va
ajunge la un punct în care cineva va sugera o înţelegere.
O înţelegere este o redistribuire a premiilor rămase,
fiecare jucător urmând să încaseze premiul stabilit în
urma acestei înţelegeri şi nu cel care se stabilise
iniţial în structura de pariere. Factorii care
influenţează o astfel de înţelegere sunt numărul de
jetoane ale fiecărui jucător, experienţa jucătorilor
rămaşi, importanţa banilor şi chiar poziţia blind-urilor.
Cel mai bun articol despre astfel de înţelegeri poate fi
găsit la paginile 168-171 din cartea Kill Phil. Nu eşti
în niciun fel obligat să accepţi astfel de înţelegeri.
Dacă ai îndoieli despre o înţelegere, trebuie doar să
refuzi, acest lucru este total acceptabil. Poţi refuza o
înţelegere pentru mai multe motive - de exemplu poziţia
ta la masa de joc, sau vrei ca ceilalţi să joace sub mai
multă presiune dacă o înţelegere nu are loc sau vrei să
simţi emoţia jocului până la final. Nu eşti obligat să
dai niciun motiv pentru refuzul tău sau pentru cerinţe
băneşti suplimentare.
De multe ori, jucătorii vor fi de acord
să continue jocul pentru o fracţiune din banii rămaşi în
joc. După părerea mea acesta este un lucru bun, pentru
că păstrează suspansul asupra câştigătorului. În turneul
PokerStars.com Sunday Millions este obligatoriu ca, în
urma unei eventuale înţelegeri, o parte din fondul de
premiere să fie pusă deoparte şi ca jucătorii să joace
în continuare pentru acel premiu final. Cu toate că
metoda obişnuită de redistribuire a premiilor în astfel
de situaţii foloseşte numărul de jetoane ale fiecărui
jucător, acest lucru este complet corect dacă mai sunt
doar doi jucători în turneu. Când mai sunt 3 sau mai
mulţi jucători, cel cu stack-ul cel mai mic va primi, de
obicei, ceva mai mult decât ce ar fi primit conform
stack-ului său. Acestea fiind zise, recomand următoarele
lucruri atunci când vine vorba de o înţelegere:
Dacă ai unul
dintre cele mai mari stack-uri negociază o înţelegere
bazată pe numărul de jetoane. Dacă ai unul dintre stack-urile
mici cere mai mulţi bani decât ţi s-ar fi cuvenit
conform numărului de jetoane.
Un lucru de ţinut minte: nu uita să
scoţi din fondul de premiere sumele pe care oricum le
câştigă fiecare jucător, în mod garantat, înainte de a
face înţelegerea. De exemplu, dacă mai sunt 3 jucători
în turneu, înmulţeşte premiul locului 3 cu 3 şi scoate
această sumă din fondul de premiere pentru că fiecare
jucător va primi cel puţin această sumă. Restul ar
trebui apoi împărţit conform termenilor negociaţi. De
exemplu, dacă primul loc ia $100.000, al doilea $60.000,
iar al treilea $40.000, o sumă de $120.000 ar trebui
scoasă din fondul de premiere de $200.000, pentru că
fiecare jucător va primi cel puţin un premiu de $40.000.
Apoi negocierile ar trebui să se bazeze pe restul de
$80.000.
Jocul heads-up
La heads-up jocul este cu totul altul.
Chiar şi atunci când mai sunt doar 3 jucători trebuie să
renunţi la mâinile cele mai slabe. La heads-up vei
arunca doar aproximativ 10% din mâini, ajustând acest
procent în funcţie de stilul tău de joc şi cel al
oponentului. Valorile mâinilor cresc foarte mult la
jocul heads-up. Ideea că K6o este o bună mână de start
şi KTo este una foarte bună pare dificil de înţeles la
început. Aruncă o privire la Anexa C şi vei vedea care
sunt cele mai slabe 10% dintre mâini. Sper să nu le
primeşti niciodată! Este indicat să reciteşti secţiunea
despre jocul heads-up de la SNG-uri pentru a avea o idee
generală despre jocul heads-up. Jucând în acest mod vei
fi un adversar formidabil pentru oponentul tău.
Dacă ai un CSI sub 8 foloseşte tabelele
prezentate în secţiunea SNG pentru a lua deciziile
online. Acestea îţi prezintă reguli simplificate care te
ajută să iei cele mai bune decizii în funcţie de CSI. Cu
un CSI atât de mic, o strategie de tipul all-in sau fold
este cea corectă. Pentru a învăţa o strategie pe care
nici măcar jucătorii profesionişti de top, precum Phil
Ivey sau Daniel Negreanu, nu o pot exploata, citeşte
Kill Everyone. Joacă în acest mod şi vei putea deveni şi
tu un jucător profesionist, mărindu-ţi şansele de a
câştiga.
Pentru jocul live, va trebui probabil să
memorezi aceste tabele, dar acasă este uşor să le ai în
faţa ta tot timpul. Multe cazinouri au reguli care
interzic folosirea unor astfel de tabele. Chiar dacă
poţi folosi un creion şi o foaie de hârtie, un astfel de
tabel nu va fi permis în cele mai multe cazinouri.
Poziţia are o importanţă uriaşă în jocul
heads-up, când jucătorul din small blind este buton şi
acţionează primul preflop şi apoi ultimul în fiecare
rundă de pariere postflop. Asta înseamnă că, matematic,
este corect să joci 90% din mâini atunci când eşti small
blind. Dacă faci raise sau doar limp depinde de situaţie.
Cel mai bine este să-ţi variezi strategia pentru a-ţi
dezorienta oponentul. Dacă eşti în big blind, fă raise
în mod agresiv cu mâinile puternice, precum as cu kicker
decent, şi cu perechile mici şi medii. Dacă butonul a
făcut un raise de 2-3BB fă un re-raise de 4-5 ori mai
mare. Obiectivul tău este să câştigi fiecare mână
preflop, astfel încât să nu fii nevoit să joci fără
poziţie postflop. Dacă un raise reprezintă peste o
treime din stack-ul tău, fă all-in.
Dacă alegi să faci raise cu aproape
fiecare mână pe care o joci nu vei face o greşeală. La
jocul heads-up jucătorul cel mai agresiv câştigă de cele
mai multe ori. Este mai bine să fii prea agresiv decât
prea pasiv. Obiectivul tău este să-ţi slăbeşti
adversarul punându-l în mod constant sub presiune.
Acesta ar putea face fold în continuu, sperând să prindă
o mână puternică şi să te elimine. Poate ai noroc şi
încearcă acest lucru exact când ai şi tu o mână bună,
dar de cele mai multe ori îi vei lua stack-ul
încet-încet, slăbindu-l până la lovitura finală. Jocul
heads-up este de multe ori un joc psihologic unde
jucătorul mai agresiv, mai curajos şi mai atent câştigă.
Johnny Chan (dublu campion mondial) a spus că, atunci
când ajunge heads-up, nu vrea să facă nicio greşeală.
Ajungi atât de rar în acest punct, încât nu este o
situaţie pe care să o tratezi cu lejeritate.
Rezumat Capitolul 21
1. Tocmai ai trecut de la o masă de 5 sau 6 oameni la
una de 9 sau 10. Modifică-ţi strategia în mod
corespunzător.
2. Joacă-ţi mâinile foarte puternice la fel cu cele
slabe.
3. Dacă joci foarte multe mâini aşteaptă-te să ţi se
răspundă agresiv.
4. Jucătorii agresivi au mult mai multe şanse de a
câştiga decât cei pasivi.
5. Atunci când ai făcut raise de mai multe ori într-o
perioadă scurtă de timp este bine să devii mai tight la
raise-urile viitoare.
6. În general este bine să fii de acord cu înţelegerile
de final conform numărului de jetoane dacă ai un stack
mare, dar poţi cere ceva suplimentar dacă ai un stack
mic.
7. Când ai ajuns la jocul heads-up poţi juca aproape
toate mâinile.
8. Poziţia are o importanţă uriaşă în jocul heads-up.
Când nu ai poziţie, fă raise şi re-raise în mod agresiv
cu mâinile puternice.
9. Jocul heads-up este câştigat, de obicei, de jucătorul
mai agresiv. Este mai bine să fii prea agresiv decât
prea pasiv.
Pagina:
Cuprins
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28 |