CARTE DESPRE POKER SCRISA DE LEE NELSON SI OFERITA GRATIS IN LIMBA ROMANA DE POKERSTARS.COM

CAPITOLUL 1 - Istoria Pokerului

Este evident că jocul de poker nu poate fi mai vechi decât cărţile care se folosesc în joc, iar acestea se foloseau în China secolului al XIII-lea, ajungând în Europa ca pachet de 52 de cărţi, mai exact în Veneţia, Italia, acum mai bine de 700 de ani. La acea vreme, trei alte imperii - Indian, Persan şi Egiptean – influenţaseră deja pachetul de cărţi. Încă de la început, ierarhia cărţilor a fost aceeaşi ca şi cea de acum.

Existau 13 cărţi de fiecare culoare, acestea fiind la început săbii, beţe, cupe şi monezi, iar cele mai mari ranguri erau vicerege junior, vicerege senior şi rege. Cum a devenit asul mai mare decât regele, din moment ce nimeni în afara lui Dumnezeu nu era mai mare decât regele, este un mister. Este clar doar că la un moment dat asul a devenit cartea de rang maxim, putând fi folosit în continuare şi pentru a face chinta mică, devenind astfel cartea cea mai puternică în cele mai multe jocuri. Jocul modern de poker şi-a tras numele, cel mai probabil, în una dintre următoarele trei surse: jocul nemţesc Pochen sau Pochspiel, care era foarte popular în secolul al XV-lea; jocul franţuzesc Poque, care-şi trage numele probabil de la vechiul verb poquer, care înseamnă a paria, joc unde bluff-urile şi bet-urile erau o parte esenţială a jocului. Se poate ca acest joc franţuzesc să fi avut originile în jocurile nemţeşti menţionate anterior. Sau, în cele din urmă, cuvântul poke, care era folosit în anii de început ai Statelor Unite pentru a semnifica o sumă mare de bani. Indiferent de modul în care a fost stabilit numele jocului, este un nume foarte bun şi perfect pentru joc.

De unde a început pasiunea pentru 'No-limit Texas Hold’em'? Există unele indicii, dar dar nu foarte clare. Într-un articol din revista LIFE din data de 16 august 1968, A.D. Livingston (un cunoscut jucător profesionist de poker şi autor de articole pe această temă) vorbeşte despre joc, despre cum se joacă, despre cât este de popular şi despre cât de repede a devenit jocul preferat al multora. Acest articol a crescut şi mai mult interesul faţă de joc, astfel că mulţi dintre cei 40 de milioane de jucători de poker de la acea vreme au început să-l joace. După Livingston, la început jocul era denumit “Hold Me Darling,” “Tennessee Hold Me,” sau “Texas Hold ’em.” Acum ştim care nume a rămas.

După unele menţiuni, Holdem s-a jucat prima dată în Robston, Texas, în 1905, dar nu vom şti niciodată cu siguranţă acest lucru. Iată una dintre povestirile mele favorite despre modul în care Holdemul a devenit ce este astăzi:

Într-o lungă şi fierbinte noapte de joc, la masă se juca o variantă de stud, mai exact una în care se foloseau şapte cărţi. Sume mari de bani fuseseră pariate în timpul acelei sesiuni maraton şi, pe măsură ce orele treceau, unul dintre jucători, cunoscut fiind drept un jucător slab, reuşea să fie ajutat continuu de ultima carte pe care o primea, cu faţa în jos. Mână după mână, ultima carte îl făcea câştigător. Oponenţii săi primeau doar cărţi nefolositoare, în timp ce Dl. Norocos primea numai cărţi perfecte. Ceilalţi jucători ştiau că în cele din urmă Dl. Norocos va pierde, dar când? Într-un final, unul dintre oponenţii săi nu a mai suportat. E izbucnit nervos, spunând: 'Dacă ar trebui să joci cu cărţile pe care le primesc eu, n-ai avea nicio şansă! N-ai putea să mă baţi niciodată! Nu ai putea câştiga niciodată! Niciodată!' Dl. Norocos a râs, spunând: 'Cred că glumeşti. Chiar crezi asta? Hai să jucăm aşa şi să vedem! Jucăm heads-up cu o singură carte pe spate şi apoi vom folosi exact aceleaşi cărţi. Am nevoie de o singură carte pentru a te învinge. Una singură!’

Oponentul său şi-a dat seama ca putea fi luat la rost de ceilalţi jucători dacă l-ar fi făcut pe Dl. Norocos să părăsească jocul, astfel că după câteva momente de gândire a spus: 'O singură carte pe spate nu pare să creeze un joc adevărat, doar un fel de showdown. Ce-ai spune însă dacă am folosi două cărţi pe spate şi nu trebuie să jucăm doar noi doi. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine!' 'Hmmm, am putea juca, dacă nimeni nu are nimic împotrivă să schimbăm jocul', a spus Dl. Norocos. 'Să începem cu două cărţi pe spate, ca în Seven Card Stud, şi apoi să folosim următoarele cinci cărţi drept cărţi comune - câte o carte nouă pe rundă pe pariere, aşezată în mijlocul mesei, carte care poate fi folosită de oricine mai este încă în joc', a sugerat oponentul. 'OK', a spus Dl. Norocos. 'Două cărţi proprii şi cinci cărţi comune care pot fi folosite de fiecare, plus o rundă de pariere înainte de fiecare carte comună.Crezi că asta te va opri să te mai plângi de ghinion?' 'Da', a răspuns acesta, care ştia că nu este bine să te plângi de ghinion când un jucător slab are noroc.

Şi astfel s-a născut jocul 'Holdem'. Şi pentru că era jucat cel mai mult în Texas, a devenit cunoscut sub numele de Texas hold’em. Pariorii din Texas, printre care şi Doyle Brunson, jucau în format no-limit, cu toţi banii pe masă, şi cu ajutorul lui Benny Binion de la Horseshoe Casino din Las Vegas, NLHE a devenit jocul ales pentru a decide câştigătorul campionatului mondial de poker. De fapt, de multe ori jocul este 'alintat' cu titlul de 'Cadillac-ul jocurilor de poker', ceea ce înseamnă că este considerat de mulţi drept cel mai complex joc de poker.

Multă lume era de părere că jocul va fi mai bun şi mai rapid dacă primele trei cărţi comune vor fi întoarse în acelaşi timp, fără nicio rundă de pariere între ele, şi astfel s-a născut flopul. Evident, această schimbare i-a avantajat pe jucătorii buni, pentru că acum puteau vedea 5 cărţi din 7 înainte de a pune prea mulţi bani în pot. Odată ce valoarea poziţiei a fost înţeleasă, a fost introdus un buton care circula la masă de la un loc la altul, reprezentând dealerul, astfel că fiecare jucător avea posibilitatea de a fi ultimul jucător care să acţioneze. Pe parcurs, unii termeni au fost schimbaţi. De exemplu, la început flopul se numea turn, iar acum batem în masă pentru a indica faptul că am făcut check şi nu că suntem all-in. Dar regulile de bază au rămas aceleaşi. O parte din fascinaţia pe care jocul a generat-o iniţial a ţinut de faptul că puteau juca până la 22 de jucători simultan. Astfel, în multe jocuri între prieteni, numărul maxim de jucători nu mai era de opt, ca în 7-card stud. Întotdeauna exista un loc în plus pentru jucători precum Dl. Norocos, care vin la masa de joc cu buzunarele pline. Acum nu mai era nevoie ca un anumit tip de jucător, denumit în prezent fish (peşte), să aştepte ca un loc să se elibereze. Din considerente practice privind jocul în sine şi aranjarea jucătorilor la masa de joc, puţine jocuri se desfăşurau cu mai mult de 12 jucători, în general la masa fiind între 8 şi 12 jucători.

Jocul de Holdem a fost adus în Las Vegas, Nevada, în anii '60 şi iniţial se juca folosind doar ante-uri. La Golden Nugget, în zona centrală, cel mai mare joc era 10-20 limit holdem cu ante de 50 de cenţi. Curând un blind de $5 a fost adăugat, fiind plătit de jucătorul aflat imediat în stânga butonului. Pentru ca jocul să fie mai rapid şi pentru ca frecventele dispute dintre jucători referitor la cine plătise ante-ul şi cine nu să nu mai pară, ante-urile au fost înlocuite cu un al doilea blind de $5. Apoi jocul a devenit 15-30 (blind-uri de $5 şi $10 în faţa butonului), primul raise fiind de 25. Curând big blindul a fost mărit la 15, primul raise ducând bet-ul total la 30. Iar în cele din urmă, small blind-ul a fost mărit la $10, lucru standard acum pentru un joc 15-30 limit holdem.

Limit holdem, cu structura fixă de pariere, a fost tipul de holdem preferat până când pokerul a devenit popular la TV, în jurul anului 2002. Apoi jocul no limit holdem, cu poturile sale mari şi cu răsturnări dramatice de situaţie, a devenit favoritul publicului. Jucătorii noi au văzut jocul la TV şi apoi au dorit să joace în cazinouri. În mod evident, jucătorii buni au venit după jucătorii slabi de NLHE şi acum no limit holdem este de departe cea mai populară formă de poker. NLHE se juca doar cu banii de pe masă, asta însemnând că un jucător putea paria tot ce avea pe masă, dar nu putea adăuga mai mulţi bani pe parcursul unei mâini. Fiecare jucător putea juca doar într-un pot care era proporţional cu suma pariată de acesta. Dacă pariase tot ce avea în faţă, era considerat all-in.

Dacă ceilalţi jucători mai aveau bani de pariat, se crea un pot secundar în care erau implicaţi doar jucătorii care mai aveau bani de pariat.

Subiectul acestei cărţi este NLHE, deci celelalte tipuri de poker, cum ar fi limit sau pot limit holdem, sunt tratate foarte puţin.

Structura de pariere este cea care dictează acţiunea în toate jocurile de poker. În turneele NLHE, bilndurile, sau pariurile forţate, cresc continuu pe măsură ce turneul avansează. Raportul dintre mărimea blind-urilor şi mărimea stack-ului tău şi cea a stack-urilor oponenţilor tăi îţi va influenţa foarte mult opţiunile pe care le ai la dispoziţie. Printre cei mai importanţi factori se află: Cât de mari sunt blind-urile? Cât de mari sunt ante-urile (dacă există)? Ce efect au aceste bet-uri forţate asupra acţiunii care urmează? Astfel de factori, precum şi mulţi alţii, vor trebui consideraţi în mod automat pe măsură ce te obişnuieşti cu jocul de turnee.

Pagina: Cuprins 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28